Polițistul de frontieră, din cauza stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul volanului, iar localnicii au sunat la 112, relatează Monitorul de Botoșani.
„La data de 21 august 2022, polițiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Mihăileni a avut loc un accident de circulație. Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului, a identificat autoturismul implicat în eveniment, care prezenta avarii la partea din față, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 44 de ani, din comuna Mihăileni”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani.
Întrucât dinspre polițistul de frontieră se simțea un miros puternic de alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi a devenit recalcitrant. În aceste împrejurări, el a încercat să-l agreseze pe unul dintre agenții de poliție, motiv pentru care a fost imobilizat şi încătuşat.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz de prelevare a mostrelor biologice, vătămare corporală din culpă şi ultraj, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani”, a adăugat Delia Nenişcu.
Rănit în urma impactului, polițistul de frontieră a fost luat cu ambulanță şi transportat la spital. Angajat în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret (județul Suceava), polițistul de frontieră urmează să fie pus sub urmărire penală şi suspendat din funcție.