Incidentul a avut loc la un liceu de prestigiu din județul Iași. Două eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național "Mihail Sadoveanu" din Pașcani s-au luat la bătaie pe fondul unui neînțelegeri mai vechi.
Potrivit ziaruldeiasi.ro, conflictul dintre cele două a izbucnit la terminarea cursurilor, incidentul fiind înregistrat în jurul orei 19.00. Bătaia dintre ceel două s-a terminat doar după intervenția agentului de pază din unitatea de învățământ. Bărbatul a descoperit în buzunarul uneia dintre eleve un cuțit de bucătărie.
După analizarea cazului, conducerea colegiului a ajuns la concluzia că eleva care avea asupra sa arma albă a fost cea care a provocat scandalul. Pentru comportamentul nepotrivit, minora s-a ales cu scăderea drastică a notei la purtare.
După conflict, un reprezentant al școlii a condus-o acasă pe tânăra agresată. Conducerea colegiului a anunțat ulterior părinții elevelor implicate, poliția și Inspectoratul Școlar Județean.
Conform reprezentanților școlii, eleva care a pornit conflictul are o situație deosebită, fiind inclusă de mai multă vreme în programul de consiliere cu psihologul școlii. Minora, originară din localitatea Valea Seacă, și celelalte două surori mai mici ale ei sunt în grija bunicii, pentru că mama lor a plecat la muncă în străinătate, în timp ce tatăl este grav bolnav.