Traian Băsescu a susţinut, la un post de televiziune, că este evident că sunt probleme în ce priveşte controlul civil asupra activităţii serviciilor secrete, lucru care poate fi rezolvat, în opinia sa, printr-o comisie parlamentară de control "extrem de puternică". "SRI trebuie pus zdravăn sub control", a subliniat fostul şef de stat.
În privinţa DNA, el este de părere că acesta poate fi controlat prin adoptarea legii răspunderii magistraţilor.
"Instrumentul nu este punerea DNA sub control parlamentar, ci instrumentul este legea răspunderii magistraţilor", a precizat fostul preşedinte, adăugând că adoptarea acestei legi ar însemna încetarea multor cazuri de abuz.
Referitor la declaraţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit cărora România este condusă de DNA şi SRI, ţinta acestora fiind îndepărtarea ALDE din viitorul Parlament, Băsescu a spus amuzat că nu crede că ALDE este o ţintă.
"Vreau să vă dau câteva exemple în care arătăm că nu suntem stat de drept, iar domnul Iohannis nu-i străin de acest lucru", a arătat liderul PMP.
El a amintit de decizia definitivă din dosarul familiei Iohannis referitor la una din case, în urma căreia preşedintele a spus că nu este mulţumit, iar apoi s-a aprobat revizuirea şi mutarea procesului. De asemenea, fostul preşedinte a susţinut că fostul preşedinte ANI Horia Georgescu a fost "încătuşat" pentru că a insistat în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis.
Sursa: mediafax.ro