Bărbatul spune că nu este singura victimă a ciobanului care a fost arestat preventiv, potrivit Realitatea de Bacau.
Potrivit victimei, aflată în spital, agresorul a lovit-o și pe soția lui înainte să-l fugărească pe el, iar cu o oră mai devreme s-a manifestat violent și împotriva socrului, care este internat în spital și are nevoie de cel puțin 21 de zile de îngrijiri medicale.
Între familia victimei și agresor există un conflict vechi de 12 ani. Cei doi, care au oi, împart același spațiu de pășunat, care aparține Primăriei Bacău.
Miercuri, cearta a început între agresor și tatăl socru al victimei, un bărbat de 65 de ani. Acesta a fost lovit cu o bâtă la picioare. Bătrânul și-a sunat fiica și a chemat-o în ajutor. Ea a ajuns repede pe islaz, alături de soțul ei. În momentul în care cei doi au ajuns pe islaz, agresorul s-a urcat în mașină, iar din acel moment a început urmărirea care a șocat pe toată lumea.