Sentința a fost pronunțată miercuri. Aceasta este prima decizie în dosarul crimei de la Lunca Mureşului, putând fi atacată la instanța superioară.
Potrivit rechizitoriului, pe fondul unui conflict spontan, Barsony Gligor i-a aplicat victimei de 62 de ani mai multe lovituri cu un cuţit, cauzându-i 20 plăgi, unele tăiate altele înţepate, situate la nivelul capului, gâtului, palmelor, abdomenului şi genunchiului stâng, care au condus la deces.
Bărbatul ucis a fost găsit noaptea, în jurul orei 3.30, lângă maşina proprie, la marginea satului de către şeful de post şi un prieten de familie. Barsony Gligor a refuzat să facă declaraţii în faza de urmărire penală, iar în instanţă a spus doar că este nevinovat.
Sentința de 30 de ani pe care a primit-o este una dintre cele mai dure aplicate în România pentru o infracțiune de omor, dar judecătorii au ținut cont de circumstanțele agravante ale speței și de lipsa de colaborare a inculpatului.