Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că intervenția profesorilor a fost vitală în acest caz:
„Pacientul a fost găsit în stop cardiac, dar cu manevre de resuscitare începute de cadrele didactice de la acel colegiu. Echipa Terapie Intensivă SMURD a intervenit, a făcut resuscitare avansată cu defibrilare. A fost necesară aplicarea a 17 șocuri electrice externe. Pacientul a rămas în Terapie Intensivă și evoluția lui a fost una favorabilă. Vedem că, văzându-și starea de conștiență, va avea nevoie în continuare de internare și de terapie complexă în cardiologie, dar este esențial că viața lui a fost salvată în primul rând pentru că profesorii din colegiul respectiv au intervenit imediat și au început compresiile toracice. Este o atitudine corectă, este ceea ce trebuie făcut pentru orice persoană, fie că se află acasă, pe stradă, vreo instituție publică: cei care constată că devin inconștienți, sună la 112, apoi la indicația dispecerului, dacă este vorba de o oprire cardiacă, deci pacientul nu respiră și n-are niciun fel de mișcări, timp de zece secunde, se începe efectuarea compresiunilor toracice.”
Diana Cimpoeșu a precizat că cei de la UPU, SMURD şi disciplina Medicină de Urgenţă din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi au organizat anul acesta cursuri de resuscitare în şcoli şi colegii din municipiul reşedinţă.