Totul s-a întâmplat într-un bloc din sectorul 4 al Capitalei, mai precis în scara blocului, la parter. Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost atacat cu cuțitul în zona gâtului, de către un vecin.
Potrivit unor surse, conflictul dintre cei doi a pornit din cauza unor neînțelegeri mai vechi. Oamenii spun că au auzit țipete în scara blocului.
Bărbatul era conștient la sosirea echipajului SMURD și a fost transportat la spitalul Bagdasar Arseni, din Capitală, pentru îngrijiri medicale.
Potrivit unor surse, rana provocată de vecinul său este superficială. Bărbatul ar fi fost sub influența unor substanțe interzise.
Cât despre agresor, acesta a fugit imediat după ce a comis fapta, dar după câteva ore a fost prins. El a ajuns la spital, însoțit de polițiști, pentru că acuza o stare de rău provocată de o boală mai veche. Acesta este cercetat acum pentru tentativă de omor.