Un bărbat de 50 de ani din municipiul Piteşti a fost înjunghiat luni dimineață cu un cuțit de o tânără de 22 de ani într-un apartament, într-un bloc de locuințe. Cei doi nu sunt din Pitești.
Acesta a intrat în comă, fiind transportat la spital, la Terapie Intensivă. Acesta avea multiple plăgi înjunghiate şi urma să fie supus unor intervenții chirurgicale. Ulterior, la peste 4 ore de la atac, bărbatul, aflat în situație critică, a murit.
Tânăra se află deja în custodia poliţiştilor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. Aceasta a fost dusă la audieri, potrivit presei locale.
„La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii de ordine publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, constatând că un bărbat, de aproximativ 50 de ani, ar fi suferit leziuni, posibil provocate cu un obiect tăietor-înţepător, acesta fiind în stare de inconştienţă. De asemenea, la faţa locului a fost identificată şi o femeie de 22 de ani, bănuită de săvârşirea faptei, care se află în custodia poliţiştilor", a anunţat IPJ Argeş.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun.
Potrivit presei locale, femeia ar fi prostituată, iar gestul violent la care a recurs aceasta a intervenit după ce bărbatul nu ar fi vrut să-i ofere suma de bani convenită.