Potrivit surselor citate, poliţiştii Secţiei 9 au mers pe strada Sachelarie Visarion, din zona Piaţa Iancului, din Sectorul 2, pentru a aplana un conflict violent între două familii vecine.
Chiar şi după apariţia poliţiştilor, oamenii au continuat să se lovească, motiv pentru care agenţii au tras două focuri de avertisment. Unul din bărbaţii implicaţi în scandal s-a repezit atunci cu o sabie către echipajul de poliţie, moment în care unul dintre agenţi l-a împuşcat în picior.
Bărbatul rănit a reuşit să fugă şi a intrat într-o curte, după care a mers cu o maşină, fiind oprit de poliţişti în trafic.
În urma conflictului între cele două familii, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile.