Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu efectuează cercetări faţă de suspectul M.A.L pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. şi ped. de art. 374 alin. 1, 2, Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, şi a infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 218 alin. 1, alin. 2, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada de 19.02.-20.02.2015, suspectul M.A.L şi-a abuzat sexual fiica minoră în vârstă de 1 an şi 10 luni, ocazie cu care a realizat şi imagini cu caracter pornografic pe care ulterior le-a postat în mediul virtual.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în cauză, au fost identificate sisteme informatice, printre care şi un telefon mobil care a fost folosit la realizarea fotografiilor care îl surprind pe suspect în timp ce îşi abuzează sexual fiica minoră.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, suportul tehnic şi informativ fiind asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
In cauză s-a colaborat cu Europol, U.S. Immigration and Customs Enforcement (US-ICE) şi National Center for Missing and Exploited Children (NCMEC).