"Din analizele pe care le-am făcut pot spune că, până acum, coplata nu a atins efectul scontat, cred că nu a fost bine gândită. Managerii nu au fost foarte încântaţi să o colecteze, mai mult decât atât, spuneau că ei cheltuiesc mai mult pe formularele pe care trebuie să le ia, decât pe ceea ce încasează din coplată. Cred că cel mai bine ar fi ca această coplată să meargă direct la medic", a spus ministrul Sănătăţii.
Potrivit lui Bănicioiu, coplata ar putea fi o formă de a motiva medicii, dar o decizie în acest sens va fi luată după o discuţie cu Colegiul Medicilor din România, care se va pronunţa asupra ideii ca banii adunaţi să meargă direct către medici.
Ministrul Sănătăţii a precizat că, prin noul pachet legislativ, medicii ar putea avea şi o altă formă de venit lucrând în sistemul public.
"Vrem, totodată, să dăm posibilitatea medicului să lucreze după orele de program, dar în regim de taxă, folosind infrastructura unităţii sanitare. În acest context, medicul nu va mai merge în spitalul privat, dar şi acest aspect îl vom discuta cu Colegiul Medicilor din România", a mai spus Bănicioiu.
Coplata la externare, introdusă la 1 aprilie 2013, este stabilită de fiecare spital în parte, la o sumă între 5 şi 10 lei.
Coplata, prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, nu se plăteşte pentru urgenţe, internările pacienţilor cu boli cronice, a căror patologie necesită spitalizări multiple, şi nici de către pacienţii în vârstă de până la 18 ani, gravide, lăuze, pensionari cu vesnituri sub 740 de lei şi persoanele cu handicap.