Cel puţin 217 persoane au decedat şi multe sunt dispărute, în urma celor mai grave inundaţii din ultimele decenii din Spania.
De asemenea, băncile sunt în contact cu agenţia guvernamentală de credite ICO pentru a adopta noi măsuri menite să ajute familiile şi companiile să facă faţă impactului economic impact al inundaţiilor, au precizat asociaţiile bancare.
În 2020 şi 2021, Guvernul a extins scadenţele la împrumuturile garantate de stat pentru a sprijini companiile mijlocii afectate de pandemie. De asemenea, a fost extinsă îngheţarea achitării creditelor. Un an mai târziu, executivul a oferit facilităţi la plata creditelor ipotecare, pentru a sprijini familiile afectate de costurile de împrumut mai ridicate.