Creditul pentru poopulaţie şi firme a scăzut anul trecut cu 3,3% faţă de anul anterior, potrivit Mediafax.
Soldul creditului neguvernamental s-a redus anul trecut cu 3,3% (4,4% în termeni reali) faţă de 2012, pe fondul diminuării componentei în valută exprimată în lei cu 5,7% şi a majorării cu 0,7% a celei în lei, după ce în decembrie a scăzut cu 0,6% faţă de noiembrie, potrivit datelor BNR.
"Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna decembrie 2013 cu 0,6% (-0,9% în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2013, până la nivelul de 218464,9 milioane lei. Creditul în lei s-a redus cu 0,6% (-0,9% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,6% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,5%)", se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,1%, la 80,07 miliarde lei în decembrie, iar la finele anului au înregistrat o creştere de 7,1% (5,4% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2012.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat în decembrie cu 11,1%, la 61,97 miliarde lei, iar pe ansamblul întregului an au crescut cu 22,3% (20,5% în termeni reali) comparativ cu anul anterior.