Planul de măsuri dure prezentat de Adrian Streinu-Cercel, managerul institutului ,,Matei Balș", sub titulatura de ,,Vacanța Mare", a stârnit panică și nedumerire în rândul categoriilor vizate, a afirmat Renate Weber. ,,Astfel de măsuri, chiar și la nivel strict teoretic, aduc aminte de momente foarte tragice din istoria omenii și nu de protejare a populației. Atât timp cât avem decretul care interzice propagarea de informații false, am cerut tuturor instituțiilor să iasă public și să linștească popluația că astfel de măsuri extreme nu vor fi luate. Oamenii nu vor fi strămutați, nu vor fi smulși de lângă familiile lor. (...). Noi considerăm că sunt exagerări, dar există o temere și e firesc ca cele mai înalte autorități să vină cu lămuriri," a afirmat Renate Weber, într-o intervenție la Realitatea PLUS:
Instituția Avocatului Poporului a primit sute de petiții după ce a fost prezentat planul doctorului Cercel privind izolarea la domiciliu a persoanelor peste 65 de ani pentru următoarele trei luni sau separarea acestora de familiile cu care împart același domiciliu.
Puteți citi AICI comunicatul integral al Instituției Avocatului Poporului.