Cele două aeronave veneau din München, respectiv Paris şi au aterizat joi după-masă pe aeroportul Internaţional din Philadelphia.
Pasagerii au fost examinaţi de către medici la coborârea din aeronavă, au anunţat reprezentanţii Centrului de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Cele 12 persoane au semnalat probleme respiratorii şi alte simptome similare cu gripa.
"Doisprezece pasageri din cele două zboruri au semnalat că îi dor gâtul sau tuşesc, dar niciunul nu s-a plâns de febră. Niciun pasager nu este grav bolnav. Aceştia vor fi elberaţi din spital după 24 de ore", a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Benjamin Haynes.
Restul pasagerilor au fost lăsaţi să îşi continue călătoria. CDC va transmite concluziile după ce analizează rezultatul testelor.
Niciunul dintre avioane nu a fost plasat în carantină.
Sursa: mediafax.ro