„Vine valul patru al pandemiei de COVID-19! Am înregistrat în România peste 1.300 de cazuri în ultimele şapte zile, o creştere de 45 la sută faţă de precedentele şapte zile. În judeţul Giurgiu, în ultimele şapte zile, au fost înregistrate 16 cazuri, de aproape trei ori mai multe faţă de precedentele şapte zile. Ne aflăm într-o creştere a numărului de cazuri zilnice şi ne îndreptăm spre valul patru", a scris, pe facebook, prefectul Aneta Matei.
Ea a reluat apelul către giurgiuveni de a se vaccina.
"Pentru a fi protejaţi în valul patru împotriva virusului şi a variantelor acestuia, trebuie să ne VACCINĂM. Cu cât suntem mai mulţi vaccinaţi, cu atât scade riscul de a ne îmbolnăvi sau de a face forme grave ale bolii. Dar dacă ne vaccinăm de abia în timpul valului patru, va fi prea târziu. Dacă ne vaccinăm doar cu prima doză şi nu o facem şi pe a doua, nu vom fi suficient de protejaţi. Pentru a fi protejaţi împotriva variantelor virusului, conform opiniei medicilor, trebuie să fim vaccinaţi cu ambele doze şi trebuie să treacă două săptămâni de la rapel, deci cel puţin cinci săptămâni de la prima doză. Aşadar, va fi prea târziu să ne vaccinăm de abia când valul patru va atinge apogeul în România", a afirmat prefectul.
Ea a adăugat că Instituţia Prefectului şi Direcţia de Sănătate Publică, în colaborare cu administraţia publică locale şi cu echipele mobile din centrele de vaccinare din judeţ, vor continua campaniile de vaccinare în fiecare localitate şi a mulţumit tuturor cetăţenilor care au ales să se vaccineze pentru a-şi proteja sănătatea şi pe cei dragi. Celor care încă nu s-au vaccinat, prefectul Aneta Matei că "vaccinul poate fi făcut rapid, uşor, gratis, fără programare, iar dozele sunt suficiente pentru toată lumea".
În judeţul Giurgiu, numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns, vineri, la 107.498, raportat la o populaţie totală de 268.687 de persoane.
Din numărul total al persoanelor vaccinate în judeţul Giurgiu, 46.316 au efectuat ambele doze, iar 3.377 au fost imunizate cu doza unică de Johnson& Johnson.
În judeţul Giurgiu sunt funcţionale cinci centre de vaccinare fixe, şapte unităţi mobile, iar în această campanie s-au implicat şi medicii de familie şi vaccinarea se poate face şi la cabinetele acestora.