Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanţii asociaţiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iaşi, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
"Vom introduce în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş - Târgu Neamţ, Târgu Neamţ - Iaşi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, şi vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut pe acest obiectiv", a afirmat Răzvan Cuc.
Acesta susţine că soluţia declarării autostrăzii A 8 de importanţă naţională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin parteneriat public-privat.