"Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Bogdan Nițu.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost identificat vineri de polițiști în secția de Ortopedie a Spitalului Municipal din Hunedoara, unde se internase de câteva zile din cauza unei probleme de sănătate la picior.
Potrivit reprezentantului IPJ Hunedoara, suspectul are antecedente penale, fiind anchetat pentru furturi în străinătate.
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, dar și pentru recuperarea prejudiciului creat.
Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă, în noaptea de 1 spre 2 mai, din primele estimări paguba ridicându-se la circa 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.
Poliția a fost sesizată, marți dimineața, de furtul sumei de bani de către un agent de pază, care a observat că geamul de la intrarea în casierie era spart și că s-a intrat în incinta casei de bilete.
Paza Castelului Corvinilor din Hunedoara este asigurată de o firmă de profil.
Sursa: agerpres.ro