Cei din autobuz au scăpat teferi, dar autoturismul s-a făcut zob și atât șoferul, cât și pasagerul au ajuns la spital.
Accidentul s-a petrecut în localitatea Hideaga. Șoferul autobuzului care transporta muncitorii spune că mașina i-a apărut brusc in față.
„Am tras cât am putut pe dreapta, am și claxonat și n-a avut nicio reacție, nimic”, a spus șoferul autobuzului.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas blocat in vehicul, iar pompierii l-au scos cu greu. Și el, și pasagerul sunt în stare gravă și au fost transportați la spitalul din Baia Mare.