"Cu doar două zile în urmă, Comisia de la Veneţia transmitea că independenţa procurorilor poate fi afectată de numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor, recomandând examinarea acestor dispoziţii. Raportul de evaluare a activităţii manageriale desfăşurate de către procurorul general de la PICCJ este răspunsul pe care Executivul, prin vocea ministrulu Justiţiei, înţelege să îl dea Comisiei de la Veneţia. Raportul prezentat azi e modul în care Executivul, prin ministrul Justiţiei, înţelege să respecte autoritatea Ministerului Public ca parte a justiţiei din România", a declarat Augustin Lazăr.
LIVETEXT - DECLARAȚIILE LUI AUGUSTIN LAZĂR
- Cu doar două zile în urmă Comisia de la Veneția transmitea că independența procurorilor poate fi afectată de procedura de revocare. Raportul de evaluarea a procurorului general este răspunsul pe care Executivul înțelege să-l dea Comisiei de la Veneția.
- Cu referire la concluziile și exagerările vizibile și interesate îmi rezerv dreptul de a răspunde în zilele următoare.
- Discursul public a fost în conformitate cu jurisprudența CEDO. Am nu numai drepturi, dar și obligația de a vorbi în apărarea ordinii de drept.
- La sfârșitul anului trecut, Inspecția Judiciară a efectuat un control: concluziile au fost pozitive. După mai puțin de un an, nemulțumit de concluziile IJ, dnul ministru înțelege să pună sub semnul întrebării competențelor.
- În acest an, evaluarea a fost efectuată de CSM, concluziile au fost pozitive.
-În condițiile în care atât controlul IJ și controlul CSM sunt pozitive, concluziile la care a ajuns ministrul justiției este un demers de natură a destabiliza Ministerul Public.
- Sunt ziceri penibile.
- În zilele următoare voi preciza punctual cât de clare sunt exagerările ministrului Justiției. Vă voi da două exemple: mai întâi pentru liniștea celor care sunt interesați, procurorul pe care îl aveți în față a fost notat 36 de ani cu „foarte bine”. Conform legii, cine candidează, la ultima evaluare trebuie să fi avut „foarte bine”. E foarte ușor de înțeles că nu a fost nicio conspirație între fostul ministru, CSM și președinte că nu observă.
- Spune analiza că procurorul general nu a luat nicio atitudine, ba chiar a încurajat comportamentele de indisciplină. Din 16 sesizări pe care le-am făcut, două privesc procurori din DNA.
- De ce spun autorii acestei lucrări că procurorul general a încurajat aceste fapte?
- Le transmit cetățenilor României să aibă încredere în procurori. Vom rămâne fideli spiritului Constituției în sensul de a apăra ordinea de drept și drepturile și libertățile cetățenilor.
- Mă simt într-un moment special nu doar al carierei mele, ci un moment special al României.
............................
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr.
Tudorel Toader propune revocarea procurorului general Augustin Lazăr
El a prezentat raportul privind activitatea managerială a procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"În temeiul prevederilor articolului 54, alineatul 4, coroborat cu articolul 51, alineatul 2, litera b din Legea 303/2004, cu modificările, completările ulterioare privind statutul judecătorilor şi procurorilor declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr", a anunţat Toader, la Ministerul Justiţiei.
Conflictul dintre Tudorel Toader și Augustin Lazăr
Relaţia dintre ministrul Justiţiei şi procurorul general al României a debutat abrupt, cu o primă evaluare pe care Tudorel Toader a făcut-o activităţii lui Augustin Lazăr. Modificarea legilor justiţiei şi codurilor penale, revocarea şefului DNA - adesea lăudat de conducerea Ministerului Public -, dar şi protocoalele secrete cu SRI au alimentat conflictul deschis dintre cei doi.
Tudorel Toader a intrat încă de la preluarea mandatului de ministru al Justiţiei în conflict cu procurorul general al României. Augustin Lazăr a criticat Ordonanţa de Urgenţă 13, motiv pentru care noul ministru a considerat necesară o evaluarea activităţii acestuia.
„Este imperios necesar să fie atacată şi examinată de CCR, pentru că derapajul de neconstituţionalitate este vădit”, spunea Agustin Lazăr în februarie 2017.
„Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului având drept consecinţă intimidarea şi descurajarea legiuitorului delegat de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale. Evaluând toţi factorii de constituționalitate, am apreciat că în acest moment nu este oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a procurorului general”, afirma ministrul în aceeași lună.
După acest anunţ al lui Tudorel Toader, relaţia celor doi s-a detensionat. Nu pentru mult timp, deoarece propunerile ministrului Justiţiei de modificare a legilor Justiţiei, din vara lui 2017, au adus noi critici din partea procurorului general.