Potrivit stiripesurse.ro, infracțiunile reclamate procurorilor de primarul de la Grand Arena, acelea de constituire a unui grup infracţional organizat şi şantaj, nu doar că n-ar fi încetat ca urmare a deschiderii dosarului sus-amintit, ci din contră, s-ar fi acutizat și s-ar fi transformat în acțiuni specifice clanurilor mafiote.
„Au angajat echipe de filaj pentru primar, familia lui și colaboratori. Au făcut rost ilegal de numerele de înmatriculare ale mașinilor private și au primit acces ilegal la mărturii depuse în fața procurorilor. Plus că zilnic scriu la intimidare pentru procurorii și judecătorii implicați în aceste plângeri”, arată sursele citate de stiripesurse.ro.
Dacă susținerile de mai sus se confirmă, în mod clar, lucrurile nu se vor tranșa în viitorul apropiat și că procurorii vor avea serios de lucru pentru a decide care este adevărul în această speță atât de mult dezbătută public ca urmare a expunerii mediatice de care beneficiază pârâții, jurnaliști ai celui mai bine cotat ziar din România.
Reamintim că jurnalistul Cătălin Tolontan, împreună cu colegul său, Mihai Toma de la ziarul Libertatea și alți ziariști de la publicația on-line Newsweek sunt vizați de o plângere pentru șantaj a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță. Până acum lupta pare echilibrată: DIICOT a clasat partea de dosar pe care avea competență, iar Judecătoria Sectorului 2 au obligat Libertatea să elimine 7 articole care îl vizau pe primar. Acum, lupta s-a mutat în curtea Direcției Naționale Anticorupție