Atacul a avut loc pe Insula Jolo. Prima bombă a explodat chiar în timpul slujbei de duminică, iar cea de-a doua în momentul intervenţiei soldaţilor, în parcarea catedralei.
Prima explozie a avut loc la ora locală 08:45 la Catedrala Fecioarei de pe Muntele Carmel, care a fost lovită de atacuri cu bombă şi în trecut.
Majoritatea victimelor sunt civili. Două dispozitive explozive improvizate au fost detonate la intervale scurte de timp, potrivit biroului de relaţii publice al Regiunii Autonome Muslim Mindanao (ARMM).
Armata şi poliţia naţională filipineză asigură zona şi toate victimele au fost imediat evacuate, a anunţat ARMM.
Într-o declaraţie, Secretarul Apărării, Delfin N. Lorenzana, "a condamnat cu fermitate bombardamentele şi a declarat că a cerut armatei să "sporească nivelul de alertă" şi să securizeze locurile de cult şi spaţiile publice, transmite CNN.
"Pe măsură ce transmitem condoleanţele noastre sincere familiilor şi prietenilor victimelor şi oferim condoleanţe poporului iubitor de pace din Sulu, care este grav afectat de acest act derizoriu, îi asigurăm că vom folosi toată forţa legii pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe autorii acestui incident", a declarat Lorenzana.
El a cerut oamenilor să "rămână calmi şi să evite răspândirea panicii în comunităţile noastre pentru a nega terorismului orice victorie".