"Zeci de jurnaliști și organizații independente din România l-au criticat pe președintele partidului de guvernământ după ce acesta a solicitat autorităților să investigheze finanțarea unor site-uri de știri", scrie prestigioasa publicație Washington Post în ediția electronică, preluând o știre Associated Press.
Potrivit publicației din Washington, 9 ONG-uri și 33 de jurnaliști și publicații au catalogat comentariile lui Dragnea ca fiind un "act de intimidare fără precedent la adresa jurnaliștilor independenți".
Subiectul a fost preluat în zeci de publicații internaționale, între care New York Times, Daily Mail, The Telegraph sau Fox News.
"Independenţa presei din România, în pericol". Mesaj dur în Parlamentul European
Atacul la independenţa presei din România a fost discutat și în comisia LIBE din Parlamentul European, alături de modificarea codurilor penale şi a legilor justiţiei.
Liviu Dragnea a anunțat că cere guvernului Dăncilă un proiect de lege pentru "transparentizarea finanțărilor și modul de cheltuire a banilor" la publicațiile online. Dragnea a anunțat proiectul într-un răspuns la RTV la o întrebare legată de cererea lui Dan Voiculescu ca serviciile secrete și guvernul să investigheze finanțarea mai multor publicații online.
„Eu cred că are mare dreptate dl Voiculescu și știu că a mai fost lansat subiectul acum câteva luni și a fost un mare scandal. De ce să nu ne permitem să ne gândim la asta? Unii nu se pot tăvăli cerând transparență, dar nu la ei. Orice firmă din România e transparentă. Să facă (guvernul – n.red.) un proiect de lege privind transparentizarea finanțărilor și modul de cheltuire a banilor. De ce să fie secrete lucrurile acestea? Se tot vorbește că sunt firme acoperite? Dacă sunt mișcări de bani legale, cinstite, unde e deranjul?˝, a spus Liviu Dragnea duminică la RTV.