Atacul a avut loc în localitatea La Chapelle-sur-Erdre, un orășel cu 20.000 de locuitori, aflat la nord de Nantes.
Agenta de poliție patrula pe străzile localității când militantul islamist s-a năpustit asupra ei cu cuțitul. Nu a avut timp să reacționeze. Bărbatul a rănit-o grav, i-a luat pistolul și a abandonat-o într-o baltă de sânge. Apoi a început să vâneze bărbații în uniformă pe care i-a întâlnit în drum. A împușcat doi polițiști, înainte să dispară din zonă, potrivit Realitatea Plus.
Jandarmeria și poliția franceză au mobilizat 240 de oameni, 2 elicoptere și trei echipaje cu câini de urmă, pentru a-l găsi.
Agresorul a fost localizat în urma unei operațiuni la care au participat peste 200 de jandarmi şi poliţişti, elicoptere şi echipe cu câini de urmă. Înainte ca acesta să fie prins, a avut loc un schimb de focuri. Atactorul, care a fost rănit, a decedat ulterior.
Şcolile din apropierea locului atacului au fost securizate.
Agresorul a fost identificat ca fiind un militant islamist în vârstă de 40 de ani. Bărbatul a mai fost în închisoare pentru violență și fusese eliberat în martie 2021. Individul a fost diagnosticat cu schizofrenie în 2016, motiv pentru care autoritățile nu au stabilit încă dacă pot cataloga atacul drept unul de natură teroristă.
La începutul lunii, un alt poliţist francez a fost ucis în timpul unei operaţiuni antidrog. În mai, o polițistă a murit după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet, oraş situat la aproximativ 60 de kilometri de Paris. Atacatorul, un tunisian radicalizat, a fost arestat, dar a murit ulterior din cauza rănilor provocate de gloanţele trase de poliţişti.