O asistentă medicală a fost înjunghiată în curtea Spitalului de Psihiatrie Ștei, din județul Bihor. Cumplita scenă s-a petrecut chiar în curtea spitalului, acolo unde un bărbat internat pentru o faptă de omor petrecută în urmă cu mai mulți ani a atacat-o cu un cuțit.
Toți colegii asistentei au sărit pentru a-i acorda îngrijiri medicale asistentei, dar și pentru a-i imobiliza pe bărbat. Femeia a fost transportată de urgență la spital, în prezent aceasta primind îngrijiri medicale.
Managerul spitalului a declanșat o anchetă pentru a afla de ce se afla pacientul în curtea spitalului și de unde avea cuțitul cu care a înjunghiat-o pe asistentă.
“Azi dimineaţă, la ora 8:00, când am ajuns în spital, am aflat că o asistentă dieteticiană care voia să meargă la bucătărie a fost înjunghiată de un pacient, din spate, în curtea unităţii. Acum este Poliţia aici, se face o anchetă. După ce i s-a acordat primul ajutor, colega asistentă a fost dusă la spitalul din Beiuş. Încă nu ştim cât de adâncă este rana, ştim doar că s-a ridicat pe picioarele ei”, a declarat managerul unităţii medicale, doctorul Carmen Ghilea.
Din informațiile obținute până în prezent știm că bărbatul era internat de multă vreme în Spitalul de Psihiatrie din Ștei și avea voie să se plimbe în curtea spitalului.
Cercetarea la faţa locului este efectuată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, iar cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.