Ambulanțierul care face acuzațiile grave la adresa foștilor lui colegi a trimis plângerile și filmările Serviciului de Ambulanță Bihor, printr-un avocat. Bărbatul a povestit că angajata Ambulanței a cerut să fie oprită autospeciala pentru a culege flori de soc. În tot acest timp, salvarea avea semnalele luminoase în funcțiune.
Directorul executiv al SAJ Bihor, dr. Liciniu Venter, a declarat că imediat au fost demarate cercetările disciplinare în cazul celor doi, exact așa cum s-a întâmplat și acum doi ani, când Mierluț însuși s-a ales cu desfacerea contractului de muncă.
„Dl. Mierluț a lucrat la stația din Marghita până i s-a desfăcut contractul de muncă pentru că și-a părăsit postul, în timpul serviciului, pentru a merge la spălătorie cu mașina personală. Dumnealui ne-a trimis reclamația și înregistrările, iar noi am declanșat cercetări”, a spus dr. Venter, citat de eBihoreanul.
O altă acuzație a fost făcută și la adresa unui ambulanțier care ar fi mers la cumpărături în timp ce transporta un pacient. În urma cercetărilor, cei doi angajați au fost sancționați cu o penalizare de 10% din salariu.