Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, va merge marţi la ASE pentru a discuta cu studenţi, masteranzi, doctoranzi ai facultăţilor de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori şi Relaţii Economice Internaţionale, dar talentele ar putea fi selecţionate chiar şi dintre angajaţii tineri ai ASE.
"Conform protocolului, ASF împreună cu ASE vor identifica şi selecta pentru angajare până la 20 de tineri talentaţi. Mai multe detalii despre protocol, profilul candidaţilor, procesul de recrutare şi selecţie vor fi oferite marţi, 17 iunie 2014, începând cu ora 13:45. După semnarea protocolului, conducerile ASF şi ASE se vor întâlni cu studenţii, masteranzii şi doctoranzii celor două facultăţi din Academia de Studii Economice, în Aula Magna din ASE", potrivit unui comunicat al autorităţii.
Cu peste 600 de salariaţi, autoritatea şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Salariile din cadrul ASF sunt printre cele mai ridicate la nivelul instituţiilor statului.