Într-un discurs susținut la un forum internațional al țărilor care militează împotriva acestor arme, Bishop a declarat că apariția unor grupări militante precum SI, cunoscut și sub acronimul în limba arabă Daesh, reprezintă "una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității din zilele noastre".
"Folosirea acidului clorhidric de către Daesh și recrutarea de specialiști extrem de bine pregătiți, inclusiv din Occident, sunt dovada unor eforturi cât se poate de serioase în dezvoltarea armelor chimice", a spus oficialul citat de Agerpres.
Comentariile făcute de șefa diplomației australiene vin pe fondul acuzațiilor lansate de kurzii irakieni care au declarat că au probe că, în ianuarie, SI a folosit acid clorhidric împotriva luptătorilor săi (peshmerga) în nordul Irakului.
Totuși, acuzațiile kurzilor, care au spus că eșantioane de sol și de haine prelevate în urma unui atac cu mașină-capcană comis de SI conțineau urme de acid clorhidric, nu au putut fi confirmate independent.