România se află pe locul 32 în clasamentul european al puterii de cumpărare, cu o putere de cumpărare medie pe cap de locuitor de 5.881 euro. Românii se situează cu aproximativ 60% sub media europeană.
Venitul net disponibil variază semnificativ între cele 42 de țări studiate: Liechtenstein, Elveția și Luxemburg au cea mai mare putere de cumpărare medie, în timp ce Moldova, Kosovo și Ucraina se situează la polul opus.
Cel mai recent studiu GfK arată diferențe substanțiale între țările studiate în ceea ce privește suma disponibilă pentru europeni pentru alimente, întreținere, servicii, energie, pensii private, asigurări, vacanțe, cheltuieli de transport și de consum zilnic.
Liechtenstein ocupă din nou primul loc cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 67.550 de euro. Aceasta depășește cu mult valorile celorlalte țări și este de peste 4,5 ori mai mare decât media europeană.
Cu 42.067 de euro de persoană, Elveția ocupă locul al doilea, la fel ca și anul trecut. Toate celelalte țări dintre primele zece clasate au, de asemenea, o putere de cumpărare semnificativ peste media europeană.
Luxemburg a intrat în top trei în acest an cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 35.096 de euro, eliminând Islanda de pe locul trei, care acum ocupă locul al patrulea. Suedia face schimb de poziție cu Finlanda, coborând de pe locul al nouălea pe al zecelea.
Sursa: GFK