Procurorii Parchetului Judecătoriei Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Vasile Axinte, pentru săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu un minor şi de corupere sexuală a minorilor.
Anchetatorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Vasile Axinte, solicitarea fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bacău, care a dispus emiterea unui mandat pe numele acestuia, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, în perioada 2014-2015, Vasile Axinte a săvârşit acte de natură sexuală cu două minore cu vârste de opt ani, respectiv 10 ani, şi a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o altă minoră în vârstă de 11 ani, în prezenţa celor două.