„Din păcate, am avut și 7 persoane decedate. La început s-a confirmat cifra de 9 persoane și apoi a fost actualizată. Când raportăm date în dinamică, se întâmplă astfel de cazuri. Ca să nu se întâmple astfel de situații, ar însemna să nu comunicăm nimic până nu stăm la rece. Au fost calculați de două ori cei doi pacienți care au decedat la Spitalul Județean și la Militar.
Ne cerem scuze și ne bucurăm că sunt 7 și nu 9. Spitalul de infecțioase a fost supus la 2 controale ale ISU Constanța în 2020 și februarie 2021. Au fost constatate anumite nereguli, unele care se referă la instalații electrice și unele improvizații, la siguranțe dezechilibrate și s-a constatat nefuncționalitatea instalației de semnalizare a incendiului. Existau în spital senzori pentru oxigen, iar instalația de detectare la incendiu nu exista”, a spus Raed Arafat.
„Noi nu am confundat că 2 persoane în viață ar fi decedat. S-a confundat un număr. S-a calculat din greșeală 9 în loc de 7, pentru că s-au calculat de două ori 2 decedați”, a precizat Arafat.