Autoritățile 'au descoperit 139 de presupuse morminte. Nu se știe câte trupuri ar putea fi în fiecare groapă', a declarat șeful poliției naționale malaeziene, Khalid Abu Bakar. Cea mai mare tabără descoperită de autorități ar putea număra până la 300 de persoane, a adăugat el.
Premierul malaezian, Najib Razak, și-a manifestat luni 'profunda preocupare' în legătură cu descoperirea în premieră în Malaezia a unor presupuse gropi comune susceptibile de a conține cadavrele unor imigranți și a promis să-i aducă în fața justiției pe cei responsabili.
'Sunt profund preocupat de gropile comune descoperite pe teritoriul malaezian, care au legătură fără îndoială cu traficul de ființe umane', a scris el pe conturile sale de Facebook și Twitter. 'Îi vom găsi pe cei responsabili', a promis premierul în aceeași postare.
Ministrul malaezian de interne, Zahid Hamidi, anunțase sâmbătă că au fost descoperite gropi comune în apropiere de tabere create de traficanți nu departe de granița cu Thailanda, în statul Perlis.
Poliția thailandeză a descoperit la începutul lunii mai tabere pentru tranzitul imigranților, ascunși în jungla din sudul Thailandei, precum și zeci de gropi comune cu resturi umane, aparținând probabil unor refugiați din Bangladesh și de etnie rohingya, minoritate musulmană persecutată în Myanmar.