Actorul a fost invitatul Alexandrei Păcuraru la emisiunea "Acasă la oamenii Realităţii". Şi a vorbit despre marea sa pasiune, teatrul, dar şi despre ce înseamnă familia în viaţa unui actor.
"De la Revoluție încoace cred că am jucat cu Stela în aproape toate țările. Români sunt pretutindeni, și pretutindeni, zic eu am lăsat amintiri plăcute. Ne țineau minte încă dinainte de 1989, când veneau și stăteau la coadă la Boema. Nu mi-a trecut prin cap vreodată ideea de a rămâne undeva, m-aș sufoca, mă simt foarte bine când plec, cand mă intalnesc cu românii de pretutindeni, de modul cum ne primesc. Mi-e tare dragă țara asta, mi-e tare dragă", a spus Alexandru Arșinel.
A călătorit în toate colţurile lumii şi recunoşte că, de multe ori, a simţit lipsa familiei, dar şi bucuria sărbătorilor româneşti.
"De un Revelion eram la New York, chiar lângă bradul ăla mare care se montează acolo. Am ieșit și mă uitam la stele și am început să lăcrimez și am început să îmi spun eu în mintea mea o urare, AHOO AHOO, să-mi rasune în ureche un pic urăturile de la Dolhasca și buhaiul. M-au prins de multe ori sărbătorile departe de casă, de ai mei, dar multe lucruri în viață nu le poți realiza numai băgând mâna, ci trebuie să și muncești pentru ceea ce vrei, mai ales ca nu prea am avut unde să bag mâna", a spus Arșinel.
Actorul recunoaşte că a pornit de jos şi a dat piept cu neplăcerile vieţii pentru a ajunge unde e acum.
"Toata viața mea a fost o neîntreruptă activitate, am căutat soluții ca să reușesc să am un nivel de trai acceptabil, eu cu soția mea am pornit de la o camaruță. Am reușit datorită cântatului să fac o breță într-o zona unde se putea câștiga o leafă două în plus pe lună", a spus actorul.
Cât despre lucrurile care se petrec pe "scena politică" în acest moment în România, Arşinel spune: "Corupți si hoți, o liota șpăgară, au hăcuit bogata noastră țară, ei sunt acum încatușați, simple petarde? Unde sunt zecile de miliarde".