"Testarea pentru COVID-19 este un instrument vital pentru a ne ajuta să trecem peste această pandemie şi este, de asemenea, foarte importantă pentru populaţia de urangutani", a declarat Sen Nathan, director adjunct al Departamentului de protecţie a animalelor din statul Sabah, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Acestea sunt primele teste efectuate pe urangutani în ţara din Asia de Sud-Est. Se pare că decizia a fost luată după ce membrii personalului unui parc natural şi din centrul de reabilitare a animalelor sălbatice au fost infectaţi.
"Această boală ar putea fi foarte periculoasă pentru sănătatea lor şi ar putea pune în pericol reintegrarea lor în sălbăticie", a spus oficialul.
Medicii veterinari vor continua să monitorizeze urangutanii şi teste vor fi efectuate în mod regulat.
În acest weekend, o grădină zoologică din Atlanta, Statele Unite, a anunţat că mai multe dintre gorilele sale au fost infectate cu coronavirus.