În perioada 6 iulie – 12 iulie, inspectorii ANSVSA, care activează în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2015”, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.
În urma controlului, au fost verificaţi un număr de 205 de operatori din industria alimentară.
Acţiunea a vizat 78 de restaurante, cinci pizzerii, 23 de fast-food-uri, cinci braserii, şapte bufete, nouă baruri, şapte beach baruri, două pensiuni, 39 de magazine alimentare, un depozit alimentar, două rulote fast-food, un laborator cofetărie/patiserie, 20 de laboratoare de patiserie, o unitate de produse congelate, cinci tonete de îngheţată şi o cantină.
Unităţile care au fost supuse controlului inspectorilor ANVSA au fost localizate în cele şapte zone de interes turistic, respectiv Năvodar, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
Astfel, în urma acţiunii, s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea, depozitarea şi comercializarea în condiţii necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetarea necorespunzătoare a acestora, neasigurarea trasabilităţii produselor alimentare, precum şi comercializarea produselor alimentare neconforme sau în spaţii neaprobate/neigienizate sanitar veterinar.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.800 de lei.
De asemenea, au fost confiscate şi retrase de la vânzare următoarele produse alimentare: carne şi produse din carne – 4.739 kg, lapte şi produse lactate – 702 kg, peşte şi produse din peşte – 1.071 kg, ouă – 45 kg. Valoarea acestora este în cuantum de 65.909 lei.
ANSVSA informează că cetăţenii pot sesiza neregulile constatate în domeniul siguranţei alimentelor la dispeceratul Call Center, 0800.826.787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie şi la numărul de telefon 0769.054.207, pus la dispoziţie de DSVSA Constanţa.