Surse din Societatea Română de Televiziune (SRTv) au declarat, pentru MEDIAFAX, că până în prezent 88 de persoane au câştigat în instanţă, cel puţin pe fond, dreptul de a reveni în TVR, unul dintre cele mai cunoscute nume fiind Despina Moiceanu, fostă crainică a Televiziunii Române, care a fost disponibilizată anul trecut, în cadrul procesului de concediere colectivă prin care a trecut televiziunea.
Conform surselor citate, nu este foarte clar în acest moment câte din aceste persoane au fost deja reîncadrate în funcţiile şi posturile deţinute anterior concedierii sau câte urmează să fie reîncadrate, având în vedere că aceste sentinţe nu sunt definitive şi irevocabile.
Pe de altă parte, potrivit aceloraşi surse, şi acest şir de procese câştigate de foşti angajaţi ai TVR ar sta la baza recentei decizii a Comitetului Director al Televiziunii Române de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi a câştigurilor acestora cu 20%.
Totodată, într-o conferinţă de presă din 5 martie, Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a anunţat că, la momentul respectiv, Televiziunea Română avea aproximativ 300 de procese cu unii dintre foştii angajaţi ai instituţiei, care au fost concediaţi anul trecut, dintre care 15% fuseseră pierdute într-o primă instanţă.
În anul 2013, pe vremea când la conducerea TVR se afla Claudiu Săftoiu, Televiziunea Română a fost marcat de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecţiei de personal din 2012, la începutul anului 2013 au fost concediaţi 619 angajaţi.
Potrivit lui Stelian Tănase, numărul de angajaţi înainte de restructurarea care s-a făcut anul trecut în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236). Stelian Tănase a mai spus că, după restructurare, TVR a avut 2.535 de angajaţi (2.450 de posturi).
Începând de marţi, angajaţii SRTv au intrat în grevă japoneză, purtând banderole albe pe braţe, în semn de protest faţă de decizia Comitetului Director al TVR de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi a câştigurilor acestora cu 20%.
De asemenea, miercuri, joi şi vineri, angajaţi ai TVR s-au adunat în curtea instituţiei, protestând faţă de decizia luată de Comitetul Director, din care face parte şi Stelian Tănase, directorul general interimar al Televiziunii Române.
Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al TVR, care este condus tot de Stelian Tănase, va discuta în şedinţa de joia viitoare planul de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi a câştigurilor lor.
Contactat joi de MEDIAFAX, Stelian Tănase a declarat că şi el este în grevă japoneză, glumind că este "primul patron care face grevă din istorie" şi precizând că este părtaş la aceeaşi dramă cu angajaţii TVR.