Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID a anunțat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 18.256 de doze de vaccin Pfizer şi 8.501 doze de vaccin Moderna, la 26.757 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Dintre acestea, 1.106 persoane au primit prima doză de vaccin Pfizer, iar 17.150 - rapelul, în timp ce 8.501 persoane au fost imunizate cu prima doză de vaccin Moderna.
Până în prezent, conform CNCAV, au fost administrate 806.608 de doze de vaccin Pfizer (începând cu data de 27 decembrie 2020) şi 14.944 de doze de vaccin Moderna (vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021), în total 821.552 doze de vaccin anti-COVID.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 62 de reacţii adverse, din care 60 la vaccinul Pfizer (3 reacţii de tip local şi 57 de tip general) şi 2 la Moderna (de tip local). CNCAV precizează că 5 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
De la începutul imunizării, s-au înregistrat 2.173 de reacţii adverse la vaccinul Pfizer şi 3 la Moderna. În România, vaccinarea cu serul de la Moderna a început cu o zi în urmă, pe 4 februarie, mai precizează CNCAV în raportarea zilnică a numărului de imunizări, precum și a reacțiilor adverse.
Reamintim că joi, 4 februarie, a fost înregistrată în țara noastră prima reacție adversă gravă după vaccinarea COVID-19. Este vorba despre un medic, femeie, de 32 de ani din județul Vâlcea, care a suferit o paralizie temporară facială după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer/BioNTech. Vineri, Ministerul Sănătății a precizat că nu confirmă paralizia facială suferită de medicul vâlcean.
Doctorița cu paralizie facială după rapel | Medicii de la București au infirmat diagnosticul! Precizările Ministerului Sănătății
Vineri, 5 februarie au mai fost anunțate două cazuri de reacții adverse, la Cluj și laTimiș.
Un al doilea medic din România a suferit o reacție adversă severă după de a primit vaccinul anti-coronaviruis. Este vorba despre un rezident din Cluj care a susține că a suferit o semipareză după ce a primit doza de rapel.
Al treilea caz a fost raportat la o femeie din Timiș care se prezentase la un centru de vaccinare pentru a face rapelul. Aceasta ar fi suferit un șoc anafilactic imediat după inocularea celei de-a doua doze de vaccin, potrivit informațiilor apărute vineri în presă. Ulterior, Comitetul național de vaccinare a infirmat existența unui șoc anafilactic, precizând că în acest caz a fost vorba de o reacție alergică.
CNCAV dezminte informațiile legate de primul caz de șoc anafilactic din România, din Timiș, după rapelul cu vaccinul antiCovid: "Pacienta a avut o reacție alergică, fără criterii de șoc anafilactic"
Raportarea zilnică a vaccinării în România, 5 februarie 2021: