Cea mai mare problemă pe care o au telefoanele ieftine sau mai vechi e că nu au suficient spațiu de stocare. Iar aplicațiile devin din ce în ce mai mari, astfel că poate scăpa totul de sub control destul de ușor. Google încearcă să schimbe lucrurile, iar Facebook și acum Spotify susțin mișcarea.
Spotify Lite e o versiune a serviciului de muzică suficient de mică pentru telefoanele mai slabe. Astfel, ar trebui să vină cu un echilibru mai bun între funcţionalitate şi consumul de resurse.
Ce funcționalități are noua aplicație Spotify
Spotify Lite pune la dispoziția utilizatorilor unelte suplimentare pentru gestionarea traficului de date efectuat prin conexiunile de interne. Poate fi stabilită o limită pentru volumul de date care poate fi folosit într-o perioadă de timp. Funcționalitatea există și în Android, dar acum e și într-o aplicație.
Cei din zonele în care internetul mobil e prea scump se vor bucura că pot așa să evite taxarea suplimentară. Opțiunea se poate dovedi salvatoare și în cazul internetului folosit în roaming.
Spotify Lite ocupă doar 10 MB, deci e bună pentru orice telefon. Aplicaţia odată instalată oferă posibilitatea de ştergere a memorie cache fără să mai fine nevoie să cauți aceste setări în meniul de configurare Android.
Spotify nu a oferit o listă exactă a opțiunilor tăiate din aplicație, față de versiunea full. Ideea e însă că funcționează la fel. Este lansată simultan în 36 de ţări din regiunea Asiei, America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa. Europa și implicit România nu sunt pe listă.