Kim Yo-jong, care ar avea vârsta de 26 de ani, a apărut duminică alături de fratele ei, cu ocazia alegerilor parlamentare în care se prezintă un candidat unic în fiecare circumscripţie, desemnat de către Partidul Muncitorilor.
Aceasta nu este prima apariţie publică a tinerei. În 2011 ea a apărut, plângând, la funeraliile tatălui său, Kim Jong-il, iar ulterior, în mod episodic, în delegaţii care-l însoţeau pe Kim Jong-un în turneele efectuate pe teren.
Însă duminică, pentru prima dată, în mijlocul mai multor demnitari politici şi militari, tânăra a fost desemnată nominal şi prezentată va "reprezentant de rang înalt".
Televiziunea de stat nu a precizat ce funcţie deţine, însă ea ar fi însărcinată cu evenimentele la Cabinetul lui Kim Jong-un.
Potrivit lui Ahn Chan-il, director la World Institute for North Korea Studies de la Seul, tânăra Kim Yo-jong ar urma să-şi ajute fratele să-şi consolideze controlul asupra puterii şi ţării, perpetuând astfel dinastia Kim, unică în istoria regimurilor de inspiraţie stalinistă.
Acest rol era deţinut anterior de mătuşa lor dinspre tată, Kim Kyong-hui, soţia mentorului tânărului Kim Jong-un, Jang Song-thaek, executat în decembrie sub acuzaţia de corupţie şi trădare. Kim Kyong-hui, în vârstă de 67 de ani, ar fi bolnavă şi s-ar afla în străinătate pentru îngrijiri.