Premierul Dacian Cioloş a aprins o lumânare pentru bebeluşii ucişi de sindromul hemolitic uremic, la finalul vizitei în Piteşti. A fost o zi încărcată pentru premier, pe care zeci de părinţi l-au aşteptat în faţa Prefecturii cu un memoriu. Oamenii s-au plâns că nu mai ştiu ce să le dea bebeluşilor să mânânce şi că se tem să mai iasă cu copiii din case.
Oricum, din punct de vedere medical, premierul a constatat o mulţime de lipsuri.
Singurii care nu-şi fac probleme sunt medicii piteşteni. Însă medicii de la Bucureşti sunt fermi.
Cu toate că nu avea pregătire medicală, tatăl unui băieţel şi-a dat totuşi seama că ceva nu e în regulă.
La Spitalul Marie Curie, mai sunt 7 copii - dintre care trei la terapie intensivă.
Premierul Dacian Cioloş a scris pe Facebook că au trecut două săptămâni, însă nici acum nu se cunsoc cauzele îmbolnăvirii bebeluşilor.
Vizită la Spitalul de Pediatrie Pitești
Astăzi am fost la Pitești, la Spitalul de Pediatrie, pentru a înțelege mai bine situația bebelușilor. Înțeleg că nu mai sunt cazuri grave, starea celor aflați aici este stabilă, iar cei aflați la Spitalul Marie Curie înțeleg că se află sub supraveghere.
Rămân însă două probleme de lămurit:
1) Cauza îmbolnăvirii, care la două săptămâni de la începutul crizei rămâne încă necunoscută și care trebuie identificată.
2) Modul în care a circulat informația între spitale - au existat unele deficiențe ce trebuie clarificate, cu atât mai mult cu cât înțeleg că există un sistem instituționalizat de comunicare.
Cazul bebelușilor bolnavi. Cioloș și Cadariu au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Piteşti
"(...) Vineri voi merge cu premierul, este direct interesat de acest lucru și vom face o vizită la Spitalul de Copii din Pitești pentru a vedea în totalitate situația de acolo și de a vedea în ansamblu situația. (...) Trebuie să vezi situația în teren dincolo de situația anchetei epidemiologice care se desfășoară fără doar și poate, dincolo de aceasta probabil că o anchetă socială nu strică niciodată. Pur și simplu, a vedea nevoile acelor oameni pentru că până la urmă pentru oameni facem aceste lucruri, nu pentru a găsi bacteria respectivă. Poate că în alergătura ultimilor ani s-au pierdut multe măsuri normale igienice. Probabil că școala nu ne învață suficient. (...) Este întotdeauna și componentă de igienă atunci când apar lucrurile acestea, dar nu neapărat din vina părinților. Lucrurile acestea pot să apară chiar și în situația unei igiene corecte. Trebuie să facem profilaxia", a afirmat ministrul, joi seara, la Digi24.
El a susținut că nu corespunde realității ideea emiterii unei alerte de călătorie pentru județul Argeș întrucât nu au apărut cazuri noi. "Nu corespunde realității din ziua de astăzi. După cum vedeți, nu au mai apărut cazuri noi și nu a fost pus în evidență respectivul germen pe care îl căutam. Nu se impune în niciun fel o astfel de măsură", a spus Patriciu Achimaș-Cadariu.
Întrebat care ar fi cauzele îmbolnăvirii copiilor, el a spus că a aflat de la oamenii din județul Argeș că acolo este folosit foarte mult îngrășământ natural, existând astfel posibilitatea dezvoltării unor germeni. "Nu aș vrea să speculez, dar din ce am înțeles de la oameni care provin din zonă, este un pământ mănos, se utilizează extrem de mult îngrășământul natural. Nu sunt un specialist în acest domeniu. Probabil o posibilitate mai mare a unor germeni de a se dezvolta în pământ sau pe pământ și ulterior să vină în contact cu diverse obiecte sau fructe, legume. Este o speculație, mă feresc de speculații. Este singurul element pe care îl am de la oameni din zonă", a răspuns reprezentantul MS.
Întrebat de posibilitatea demiterii sale de către premier, ministrul a spus că în prezent se concentrează pe ajutorarea copiilor bolnavi, restul fiind "secundare".
"În acest moment mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac, iar în situația aceasta care este criza noastră din acest moment mă concentrez ca acei copii să aibă tot ceea ce au nevoie. (...) Îi sprijinim cu tot ceea ce se poate și în continuare lucrăm la MS care trebuie să aibă grijă de sănătatea tuturor celor 20 de milioane de români. Aceasta este preocuparea mea în acest moment, restul sunt secundare", a mai spus ministrul Sănătății.