Bărbatul, care se prezintă cu numele Gordon, spune că are 56 de ani și un bilet în plus la festival. Nu dorește, însă, să vândă biletul sau să-l ofere cui i-l cere primul, ci are un set de pretenții bine pus la punct.
”Am un bilet în plus și vreau să-l ofer unei domnișoare cu vârsta cuprinsă între 19 și 25 de ani”, începe el anunțul. Ce este mai bizar abia de acum urmează. ”Trebuie să aibă gust în materie de haine și să știe să se îmbrace adecvat pentru acest tip de festival. Manichiura și pedichiura trebuie să fie impecabile și în culori care să se potrivească perfect cu ținuta. Dacă ai pielea uscată, te rog să nu candidezi pentru a obține acest bilet.
Trebuie să fii dispusă să mă ții de mână din când în când și să accepți să ne facem cel puțin patru poze împreună pe zi pe care să le publicăm pe rețelele de socializare. După duș, să-mi lași câte un mesaj drăguț scris în aburi pe oglinda de la baie. Trebuie să nu socializezi prea mult cu alți bărbați. Trebuie să-mi spui din când în când că nu știai cum urma să decurgă totul, dar că te simți foarte bine”, sunt câtva dintre dorințele bărbatului. Mesajul său a ajuns viral pe Facebook, potrivit mirror.co.uk.
Coachella Valley Music and Arts Festival este unul dintre cele mai mari festivaluri din lume. Are loc anual, în California, Statele Unite. Concertele și evenimentele artistice se desfășoară pe parcursul a trei weekenduri consecutive, în luna aprilie.