„Pentru 3.300.000 de titluri, oferta fermă a editurilor, negociată săptămâna trecută, acoperă solicitările unităţilor de învăţământ. Pentru alte circa 300.000 de titluri, şcolile vor alege dintre manualele pentru care există ofertă fermă, iar ministerul le va achiziţiona. Suma totală de achiziţie negociată şi agreată este de aproximativ 30 milioane lei“, au menţionat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Aceştia mai spun că editurile au primit comenzi, iar contractele vor fi semnate săptămâna aceasta de fiecare inspectorat şcolar judeţean.
Conform prevederilor Legii Educaţiei, elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii. Această decizie scuteşte anual părinţii de cheltuieli deoarece preţul unui manual în librărie este între 20 şi 35 de lei, iar pentru toate manualele fiecare părinte trebuia să scoată din buzunar în jur de 300 de lei.