Întrebată, într-un interviu acordat postului NBC despre posibilitatea lansării procedurii pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, Nancy Pelosi, desemnată pentru funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, a declarat: "Procedura demiterii ar produce multe diviziuni. Nu ar trebui să lansăm procedura demiterii pentru un motiv politic, dar nici nu ar trebui să o evităm din raţiuni politice".
Referindu-se la practica evitării inculpării unui preşedinte al SUA în funcţie, Pelosi a precizat: "Un preşedinte poate fi inculpat după finalul mandatului".
Indiferent de situaţie, Nancy Pelosi a atras atenţia că activităţile Administraţiei Donald Trump vor fi monitorizate mult mai atent de Congres în noua legislatură. Partidul Democrat deţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor în noua legislatură, în timp ce Senatul este controlat în continuare de Partidul Republican.
Donald Trump se va confrunta cu o "nouă lume", a afirmat Nancy Pelosi, într-un interviu acordat cotidianului USA Today. Donald Trump "se obişnuise cu un Congres republican, Camera Reprezentanţilor şi Senatul îi aprobau totul. Nu va mai fi cazul. Supravegherea activităţilor guvernamentale este responsabilitatea Congresului", a spus Pelosi.