Potrivit comunicatului publicat pe site-ul instituției, angajatul a exercitat atribuţii de serviciu atât în sectorul administrativ, cât şi în sectorul operativ, "cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie". Bărbatul s-a prezentat ultima dată la punctul de lucru în data de 23 iunie.
"Având în vedere că poliţistul de penitenciare a interacţionat cu membri din comanda unităţii, s-a dispus, preventiv, scoaterea acestora din serviciu. Conducerea se asigură cu personal al locului de deţinere care nu a intrat în contact cu persoana confirmată COVID-19. Activităţile manageriale vor fi sprijinite inclusiv de un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În prezent, misiunile specifice se derulează în condiţii optime, fără disfuncţionalităţi", se arată în comunicatul citat.
Din primele verificări, nu a fost identificat niciun risc epidemiologic pentru persoanele private de libertate, mai spun reprezentanții ANP.
Angajat al Penitenciarului Vaslui, confirmat cu coronavirus
