Andrei Pleşu spune că decidenţii se complac în strictă gesticulaţie utilă politic, "se pun în poză", în timp ce lumea protestează împotriva „sistemului", a corupţiei, a administraţiei şi se aşteaptă la un diagnostic corect al problemei.
"Din punctul meu de vedere, componenta cea mai iritantă a dramei este însă coreografia născută în jurul ei, prin „angajarea" politicienilor (...) Nu gesturile şi cuvintele în sine mă întristează, ci transformarea lor în gesticulaţie „utilă" politic, în paradă electorală. În definitiv, lumea nu aşteaptă un spectacol de protocol, ci o îngrijorare eficientă, o mobilizare riguroasă de forţe, care să diagnosticheze boala, să o prevină, să repare, atît cît se poate, stricăciunea", scrie Pleşu într-un editorial publicat de Adevarul.
Potrivit fostului ministru şi consilier la Cotroceni, este un moment potrivit pentru ca partidele politice să caute oameni capabili, idei salvatoare, ieşiri onorabile din criză.
"În realitate, decidenţii se complac în strictă gesticulaţie. Se pun în poză. Ne sunt alături, chiar dacă într-o solemnă imobilitate. Greul îl fac alţii: pompierii, jandarmii şi, mai ales, medicii. Consecinţele tragice ale incendiului sunt asumate, acum, în chip exemplar, de profesioniştii din spitale, singurii eroi adevăraţi ai acestor zile. Prost plătiţi, prost mediatizaţi, mereu în spatele scenei. La rampă, „se rup în figuri" melodramatice aleşii noştri, conducătorii noştri, ghinionul nostru...", scrie Andrei Pleşu.
"Aflăm că ministrul de interne a venit imediat „la faţa locului". Ei şi? Deunăzi, la o altă „faţă a locului", s-a făcut nevăzut, în timp ce un subaltern îşi rupea gîtul într-o groapă. Bun, acum a venit la faţa locului. Ca să facă ce? Să ne arate că suferă? Că e mereu la datorie? Că nu doarme din cauza interesului naţional? Mai aflăm că prim- ministrul şi-a scurtat vizita în Mexic şi s-a întors, trist, în patria năpăstuită. Lasă că nu ştim prea bine ce căuta musai în Mexic, dar nu asemenea reveniri scenografice aşteptăm noi de la el, ci o guvernare inteligentă, consecventă, aplicată, de natură să fluidizeze mecanismul ancrasat al instituţiilor şi să evite transformarea României într-o ţară în care se moare cu zile. Preşedintele este şi el, desigur, afectat. Ştie şi spune apăsat că „aşa nu mai merge!" Dar cum anume trebuie „să meargă"? Şi cine trebuie să facă ce? Ştim şi noi, pe pielea proprie, că lucrurile nu prea merg. Dar nu nouă ne revine sarcina de a pune instituţiile ţării în mişcare. Nu ne ajută foarte mult cînd un politician de prim rang se mulţumeşte să ne ofere o nobilă prezenţă contemplativă", mai observă scriitorul.
Textul integral aici
