Andreea Marin a transmis un mesaj emoționant pe pagina personală de Facebook, în care le mulțumește tuturor celor care i-au fost alături de-a lungul timpului, mai ales în momentele de ”grea cumpănă”.
”Barza nu a reușit să mă aducă, din cauza gerului năprasnic. Așa că am sosit în sacul lui Moș Crăciun, renii au oprit sania puțin mai devreme de Ajun, la poarta părinților mei. Sunt 43 de ani de atunci. Pe acest drum, mulți oameni buni mi-au fost aproape. Cu o vorbă bună, cu o povață, cu o mângâiere, un zâmbet, o mână de ajutor la nevoie, un sprijin în clipele de grea cumpănă... Vă mulțumesc tuturor! Mulți ani și buni, dragii mei, și sărbători cu lumină în suflete! Sănătate și dragoste!”, a scris Andreea Marin de ziua ei pe contul personal de Facebook.