Potrivit ANCOM, în cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad şi suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, după cum urmează: de la 1 ianuarie 2018 scade cu 22% suprataxa pentru date, de la 7,7 la 6 euro/GB; de la 3 ianuarie 2018 scade cu 16% suprataxa pentru apelurile primite, de la 1,08 la 0,91 eurocenţi/minut.
„Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil - MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2018 volumul de consum rezonabil va creşte cu aproximativ 22% faţă de cel aplicat în perioada 15 iunie - 31 decembrie 2017”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
După depăşirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar şi în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat. În prezent, suprataxa este de maxim 7,7 euro/GB (0,77 eurocenţi/MB), dar începând cu 1 ianuarie 2018 aceasta va scădea la maxim 6 Euro/GB (0,6 eurocenţi/MB), fără TVA.
Pentru a uşura estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicaţie de tip widget, care în prezent utilizează tariful de 7,7 euro/GB valabil până la sfârşitul anului, va fi actualizată cu tariful de 6 euro/GB începând cu data de 1 ianuarie 2018. „Aplicaţia oferă rezultate relevante pentru toţi utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS SA - operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum”, menţionează ANCOM.
Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor sau deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi accesa ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.