Femeia de 57 de ani, din comuna Teleşti, a murit duminică seara, la Spitalul Orăşenesc Rovinari.
Rudele acuză medicii de nepăsare, susţinând că unul dintre doctorii de gardă nu s-ar fi ridicat de pe scaun pentru a-i acorda pacientei primul ajutor.
”Am dus-o pe soacra mea la spital. Avea dureri în piept şi nu putea să respire. A fost dusă cu ambulanţa la spital. Am sunat la 112. Noi când am ajuns ne-au spus că i s-a înrăutăţit starea pe maşină, că ar fi intrat în stop cardio-respirator sau ceva de genul. I-au pus aparate, numai că acei medici, în loc să fie mai cooperanţi, stăteau şi gândeau unde să o trimită, dacă pot să o trimită, să dea telefoane, că nu o primeşte acolo, până au făcut hârtiile i-a fost din ce în ce mai rău. I-au luat glicemia, într-adevăr a avut-o puţin mare de acasă, avea 320. Nu ştim ce tratamente i-au făcut. A venit şi Poliţia. Au fost doi doctori, un domn doctor şi o domnişoară la care a mai murit un om în urmă cu câteva luni”, a declarat Cosmin Cornoiu, ginerele femeii.
Potrivit acestuia, moartea a fost suspectă şi a venit şi Poliţia.
”I-au făcut manevre de resuscitare timp de 50 de minute şi a decedat. Nu sunt doctori pe parte de Cardiologie, unul era pe Chirurgie, unul pe alltceva, nu e un medic specialist. Noi am spus că îi e rău şi că vomită şi doctorul spunea «lasă, că îşi revine». Stătea acolo liniştit domnul doctor. Puteau să ne spună direct să mergem în altă parte. Am cerut imediat informaţii. Am şi filmat. Vrem să se facă dreptate. Nepăsarea aceasta, stai să te rogi de ei să îţi facă ceva. Când îi vezi că te privesc de deasupra şi spun că ştiu ei ce au de făcut, asta mă deranjează. Decesul a fost anunţat la 21.45, noi am dus-o pe la 19.30-20.00. Până s-au hotărât ce să facă, demersurile, până au făcut hârtiile a trecut o oră şi ceva. Dacă vezi că nu e de competenţa ta, trimite-o mai departe. Nu ne spui că e bine şi apoi că a murit”, a mai declarat Cosmin Cornoiu.
Rudele au cerut explicaţii medicilor, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor.
”Doamnă, muri de două ore şi dumneavoastră staţi tot pe scaun. De când am venit aici, dumneavoastră faceţi tot la acte. V-a spus unchiul meu că i-a venit rău, că trage să moară, atunci vă ridicarăţi de pe scaun. Dădeaţi telefoane că nu ştiaţi ce să faceţi. (…) Nu ne pofiţi afară, că plătim bani, nu vă e ruşine?”, i-au reproşat rudele femeii medicului de gardă.
Reprezentanţii unităţii spitaliceşti susţin că medicii şi-au făcut datoria.
”Doctorii şi-au făcut datoria, cu presiunea care a fost pusă pe ei, că au fost patru cazuri în acelaşi timp şi cu toată presiunea, că au fost înjuraţi şi făcuţi în toate felurile, ei şi-au făcut treaba. Noi aici ne dăm sufletul pentru pacienţi”, a declarat Adrian Murea, managerul spitalului Sfântul Ştefan din Rovinari.