“Având în vedere faptul că în populaţia generală există purtători asimptomatici de Clostridium Difficile (între 5-15%), nu putem afirma cu certitudine că bărbatul nu face parte din această categorie de populaţie, iar în contextul unei imunităţi scăzute, această tulpină să se activeze”, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Unitatea spitalicească menţionează că s-a dispus o anchetă epidemiologică în secţia unde a fost internat bărbatul.
“De asemenea, a necesitat antibioprofilaxie cu spectru larg pentru plaga de la nivelul coapsei, în cazul de faţă cu cefalosporine, iar acestea reprezintă actor de risc pentru infecţiila cu Cloristridium Difficile. Precizăm că s-a dispus o anchetă epidemiologică în secţia de chirurgie plastică, unde pacientul a petrecut ultima parte a perioadei de spitalizare”, se mai arată în comunicatul de presă.
Bărbatul, care a protestat la mitingul din 10 august, a declarat că a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă ce a căzut o grenadă lângă el şi a avut nevoie de două intervenţii chirurgicale pentru a-i restabili artera femurală.
“A căzut o grenadă lângă mine şi mi-a perforat blugii, mi-a intrat un capac de plastic în muşchi, lângă artera femurală şi m-au operat la spitalul universitar, în acea noapte la trei dimineaţa. Sâmbăta dimineaţa m-au externat, nouă zile am stat în spital. Am suferit două intervenţii, una a fost în noaptea aceea, când mi-a scos capacul, şi a doua a fost marţi, 14 august, după ce am fost transferat la chirurgie plastică pentru a fi cusută, reparată rana. Am luat tratament cu antibiotic opt zile, în spital. Sâmbătă noaptea, după ce am fost externat, am început să am frisoane, febră, duminică la fel”, a declarat Doru Oprea.
Acesta a mai spus că, după ce s-a simţit rău, l-a contactat pe medicul care l-a externat, acesta sfătuindu-l să meargă la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara pentru probe.
„Am fost, dar duminică (19 august, n.r.), din păcate, nu lucra nimeni şi atunci luni dimineaţa m-am dus la un laborator privat de recoltare. Rezultatele au arătat că am acea bacterie, clostridium, şi atunci imediat m-am dus iar la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a primi tratamentul cu antibiotic şi regim, pe care am început să îl iau de ieri. Deocamdată, eu mă simt bine, nu am mai făcut febră şi frisoane. Sunt două variante, acum care e adevărul nu ştiu. Eu nu cred nimic, sunt economist, sunt un om practic, cred doar în ce văd. Eu nu am acuzat spitalul. Eu am scris că m-am simţit rău, mi-am făcut analizele, am o bacterie şi acum mă lupt cu ea. Dacă e cineva să caute adevărul, este Ministerul Sănătăţii, Corpul de Control, managerul spitalului. Nu am nicio dovadă, până nu fac ei o anchetă internă, până nu face Ministerul, eu nu acuz spitalul fără să am nicio dovadă”, a mai declarat bărbatul.
Doru Oprea mai precizează că s-a prezentat, marţi, la Institutul de Medicină Legală pentru a-i fi eliberat un certificat, după care intenţionează să depună plângere penală împotriva celor care au coordonat „atacul din seara de vineri asupra cetăţenilor”.