Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a dispus efectuarea unei anchete la Penitenciarul Poarta Albă - Secţia Exterioară Valu lui Traian, în urma petiţiilor transmise de George Becali, se arată într-un comunicat de presă. Ancheta la Secţia Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă a avut loc joi, când reprezentanţii instituţiei au discutat şi cu Gigi Becali, scrie cugetliber.ro
"În cadrul discuţiilor purtate cu petentul George Becali, acesta a precizat că nu reclamă aspecte privind condiţiile de detenţie, ci doar modul de acordare al recompenselor pentru deţinuţi, în special a permisiunii de a părăsi penitenciarul, pe care a solicitat-o în mod repetat, dar i s-a aprobat doar o singură dată, pentru numai 24 de ore. George Becali apreciază că Decizia privind modul de acordare a recompenselor încalcă Legea nr. 254/2013 şi trebuie anulată", se arată în comunicatul de presă al Avocatului Poporului.
Reprezentanţii penitenciarului au arătat că recompensele se acordă potrivit metodologiei în vigoare, „respectată pe deplin în toate situaţiile” şi că deţinuţilor nu li se permite să se deplaseze la muncă sau pentru a participa la activităţi religioase fără supraveghere.
Avocatul Poporului a precizat că rezultatele anchetei sunt în lucru şi că, în funcţie de rezultatele examinării celor sesizate de Becali, instituţia va acţiona conform dispoziţiilor legale.